Expert tehnic structura

Ce este expertizarea tehnica

Expertizarea tehnică a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor se efectuează de către experți tehnici atestați pe domenii/subdomenii și specialități.

Urmărirea comportării în exploatare a construcțiilor se face pe toată durata de existență a acestora. Atunci când apar evenimente neconforme, investitorii sau proprietarii trebuie să solicite prezența unui expert tehnic.

Intervențiile la construcțiile existente se referă la lucrări de construire, reconstruire, desființare parțială, consolidare, reparație, modernizare, modificare, extindere, reabilitare, reabilitare termică, creștere a performanței energetice, renovare, renovare majoră sau complexă, după caz, schimbare de destinație, protejare, restaurare, conservare, desființare totală.

Acestea se efectuează în baza unei expertize tehnice întocmite de un expert tehnic atestat. Intervențiile la construcțiile existente se consemnează obligatoriu în cartea tehnică a construcției.

Cine face atestarea experților tehnici în construcții

Atestarea experților tehnici în construcții se face de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Ministerul organizează atestarea tehnico-profesională a specialiștilor care desfășoară activitate în construcții – verificatori de proiecte, experți tehnici, auditori energetici pentru clădiri – pe domenii/subdomenii de construcții și pe specialități pentru instalațiile aferente construcțiilor, corespunzător cerințelor fundamentale, precum și confirmarea periodică privind exercitarea dreptului de practică al acestora.

Cine solicită expertizarea unui proiect tehnic sau a lucrărilor de construcții

Investitorii au ca și obligație expertizarea construcțiilor, mai puțin a instalațiilor/rețelelor edilitare de către experți tehnici atestați. Modificarea instalațiilor/rețelelor edilitare aferente construcțiilor expertizate se realizează în baza unor documentații tehnice elaborate și avizate în conformitate cu prevederile legale.

Cheltuielile generate de efectuarea unor lucrări suplimentare față de documentația tehnico-economică aprobată, ca urmare a unor erori de proiectare, sunt suportate de proiectant/proiectantul coordonator de proiect și proiectanții pe specialități, persoane fizice sau juridice, în solidar cu verificatorii proiectului, la sesizarea justificată a investitorului și/sau a beneficiarului în baza unui raport de expertiză tehnică elaborat de un expert tehnic atestat.

Pentru ce anume răspund experții tehnici

Experții tehnici atestați, angajați pentru expertizarea unor proiecte, lucrări de construcții sau construcții aflate în exploatare, răspund pentru soluțiile date.

Cat costa expertiza tehnica

Pretul pentru realizarea unei expertize tehnice a constructiei la cerinta fundamentala A1, variaza in functie de complexitatea lucrarilor supuse expertizarii. Pentru a obtine o oferta de pret pentru expertiza tehnica solicitata utilizati formularul de contact.